UniCredit SpA se confruntă cu perspectiva unor cerințe mai ridicate de capital anul viitor, principalul organism de reglementare căutând să se asigure de reziliența băncii față de riscurile provocate de invadarea Ucrainei de către Rusia și de scăderea activității economice, au declarat pentru Bloomberg surse care au dorit să-și păstreze anonimatul.
Guvernul PNL modifică prevederile privind taxa pe activele bancare și cerințele de capital pentru administratorii fondurilor de pensii din Pilonul 2 incluse în Ordonanța de Urgență 114/2018. Taxa pe active va fi plătită doar pentru 2019, în timp ce administratorii de pensii vor fi obligați să constituie un capital minim de 4 milioane de euro, sub cerințele de creștere a capitalului de circa două ori impuse anterior de Guvernul PSD/ALDE.
Guvernul va elimina cerințele de capital pentru administratorii de pensii private (Pilonul 2) impuse prin OUG 114/2018 și posibilitatea de transfer a contribuției de la Pilonul 2 la sistemul de pensii de stat, a declarat vineri ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu, la un eveniment desfășurat la Academia de Studii Economice.
Șase din cei șapte adiministratori prezenți pe piața pensiilor private (Pilonul II) susțin în rapoartele pe anul 2018 că există "incertitudini semnificative" cu privire la continuare activității dacă Executivul nu modifică noile cerințe de capital impuse prin OU 114. Prin actul normativ adoptat în decembrie anul trecut fără consultarea industriei și în lipsa unui studiu de impact, Guvernul a obligat administratorii să majoreze capitalul social cu suma totală de 3,7 miliarde de lei, de peste 10 ori față de nivelul actual.
Banca Națională a României ar trebui să preia singură atribuțiile de supraveghere macroprudențială a sistemului financiar-bancar, sarcină îndeplinită acum de Comitetul Național de Supraveghere Macroprudențială – CNSM (sau Comitetul „înțelepților”), și să capete noi competențe pentru „evitarea inacțiunii”, în condițiile în care legea nu prevede astăzi vreo sancțiune pentru instituțiile care nu pun în aplicare recomandările și avertizările CNSM, prevede Planul de aderare la zona euro, obținut de Profit.ro.
Comitetul Național pentru Supravegherea Macroprudențială recomandă Băncii Naționale a României să crească, începând cu jumătatea anului vitor, cerințele de capital ale băncilor prin introducerea unui buffer de risc sistemic, invocând perspectiva creșterii ratelor creditelor neperformante, ca urmare a creșterii dobânzilor și a tensionării echilibrelor macroeconomice. Din comitet fac parte conducerea executivă a BNR, ASF și Ministerul Finanțelor.
România și alte 12 state europene cer Comisiei Europene (CE) mai multă libertate în privința stabilirii rezervelor de capital pe care băncile sunt obligate să le păstreze pentru a putea absorbi eventualele pierderi, mutare care nu este deloc pe placul creditorilor din UE, scrie Reuters.
BNR cere băncilor mai mult capital începând cu anul viitor, mai ales celor de importanță sistemică. Măsura vizează plata capitalului în detrimentul împrumuturilor subordonate, dar nu va afecta însă prea mult instituțiile locale, deoarece sunt deja capitalizate substanțial peste nivelurile minime.